Aceasta nu este o justificare propriu-zisă. Aceasta este o notificare.

După război foarte mulţi viteji se arată. E un lucru cunoscut. Câţi dintre noi se joacă doar cu blog-urile astea şi câţi dintre noi trăiesc pe bune prin ele?

Ţie, dragul meu, de citeşti blogul ăsta ce îţi lipseşte? Eu spun că doar atunci când ne lipseşte atingerea aproapelui, doar atunci când în jur lipsesc oamenii (şi cu siguranţă ajungem măcar o dată în viaţă să rămânem singuri singuri), doar atunci când nu mai ai la cine ţipa, zbiera, nu mai ai pe cine ţine în braţe, cauţi tot felul de surogaţi. Nu, nu spun ca blogul e o manieră subtilă de a înlocui prezenţa umană, dar cred că se alătură  celorlalte metode de a ne ţine simţurile ocupate atunci când atenţia lor nu se îndreaptă spre o altă persoană.

Ţie, dragul meu, de citeşti blogul ăsta, cine îţi lipseşte acum acum? Pe tine cine te-ar putea ţine ocupat, dar atât de ocupat încât nici să nu te gândeşti să deschizi computerul, să dai click pe linkul acestui blog şi să începi să citeşti?

Eu vreau să ştiu asta despre tine. Eu vreau să ştiu de cine ai nevoie. Eu vreau să scriu aici pentru tine. Eu vreau să scriu aici pentru tine ca şi cum aş scrie pentru mine. Ca şi cum aş scrie pentru mama mea. Ca şi cum aş scrie pentru fratele meu. Eu vreau să ştiu ce să-ţi spun ca să nu-ţi lipsească nimic. Eu vreau să ştiu ce să-ţi spun.

Aceasta nu este o justificare, căci  nu mai avem timp să ne justificăm. Atât de puţin timp am avut să copilăresc în viaţa mea de turnător, încât acum simt că-s aruncată în mijlocul tuturor şi toţi (inclusiv eu) aşteaptă ziua aia în care eu spun ceva genial. Ţie, dragul meu, de citeşti blogul acesta, chiar îţi trebuie genialităţi pe internet? Nu mai bine te duci şi trăieşti? Întoarce-te cu suflet împăcat şi cere-mi cu suflet împăcat şi doar atunci promit să-ţi dau cuvinte din alea mari aşa cum meriţi. Acum e trist că vrei să citeşti genialităţi doar pentru a-ţi ocupa timpul în care foarte bine ai putea deschizi televizorul.

NImic nu e gratuit. Eu nu mai torn pe fugă. Se varsă tot pe jos.  Se varsă: turmei, kitschului, limbajului de mahala, ignoranţilor, damnaţilor, frustrărilor exacerbate şi exagerate, antiprovincialilor. Şi nouă nu ne plac lucrurile astea…nu?

Eu nu mai torn pe fugă.

Viorica Schipor