După război foarte mulţi viteji se arată. E un lucru cunoscut. Câţi dintre noi se joacă doar cu blog-urile astea şi câţi dintre noi trăiesc pe bune prin ele?
Ţie, dragul meu, de citeşti blogul ăsta ce îţi lipseşte? Eu spun că doar atunci când ne lipseşte atingerea aproapelui, doar atunci când în jur lipsesc oamenii (şi cu siguranţă ajungem măcar o dată în viaţă să rămânem singuri singuri), doar atunci când nu mai ai la cine ţipa, zbiera, nu mai ai pe cine ţine în braţe, cauţi tot felul de surogaţi. Nu, nu spun ca blogul e o manieră subtilă de a înlocui prezenţa umană, dar cred că se alătură celorlalte metode de a ne ţine simţurile ocupate atunci când atenţia lor nu se îndreaptă spre o altă persoană.
Ţie, dragul meu, de citeşti blogul ăsta, cine îţi lipseşte acum acum? Pe tine cine te-ar putea ţine ocupat, dar atât de ocupat încât nici să nu te gândeşti să deschizi computerul, să dai click pe linkul acestui blog şi să începi să citeşti?
Eu vreau să ştiu asta despre tine. Eu vreau să ştiu de cine ai nevoie. Eu vreau să scriu aici pentru tine. Eu vreau să scriu aici pentru tine ca şi cum aş scrie pentru mine. Ca şi cum aş scrie pentru mama mea. Ca şi cum aş scrie pentru fratele meu. Eu vreau să ştiu ce să-ţi spun ca să nu-ţi lipsească nimic. Eu vreau să ştiu ce să-ţi spun.
Aceasta nu este o justificare, căci nu mai avem timp să ne justificăm. Atât de puţin timp am avut să copilăresc în viaţa mea de turnător, încât acum simt că-s aruncată în mijlocul tuturor şi toţi (inclusiv eu) aşteaptă ziua aia în care eu spun ceva genial. Ţie, dragul meu, de citeşti blogul acesta, chiar îţi trebuie genialităţi pe internet? Nu mai bine te duci şi trăieşti? Întoarce-te cu suflet împăcat şi cere-mi cu suflet împăcat şi doar atunci promit să-ţi dau cuvinte din alea mari aşa cum meriţi. Acum e trist că vrei să citeşti genialităţi doar pentru a-ţi ocupa timpul în care foarte bine ai putea deschizi televizorul.
NImic nu e gratuit. Eu nu mai torn pe fugă. Se varsă tot pe jos. Se varsă: turmei, kitschului, limbajului de mahala, ignoranţilor, damnaţilor, frustrărilor exacerbate şi exagerate, antiprovincialilor. Şi nouă nu ne plac lucrurile astea…nu?
Eu nu mai torn pe fugă.
Viorica Schipor
—
martie 16, 2008
in dimineata asta solzoasa
se incalceste pielea
membrelele se intaresc / ma lipesc de asfalt
in lumina amara orasul se scuipa
se scurge se irita
si-n spatiile zbarcite dintre noi /in bolta corpului
initiez
spalaturi de purificare
ma desprind petala cu petala
de-un organism plin de metale
in carnea mea cresc staniol
si alge
ma incalzesc/ uneori ma trezesc de el
separata
Noi tunnăm literatura. Simţim miros de (r)evoluţie dar nu mergem cu turma; nu suntem nici dintre acei care-şi scot diplomele de la naftalină sau îşi scriu numele pe garduri şi pereţi. Nu propunem ieşirea în stradă, nu propunem curse periculoase: ne asumăm doar viteza timpului în care ne aflăm. Ne pregătim pentru invazii tehnologice, acceptăm oamenii-roboţi. Nu fugim de noutate, de scriitura-experiment, dar nici nu rămânem în laborator.
Noi tunnăm literatura în sensul în care alţii îşi tunnează maşinile. Ne îmbrăcăm în albastru şi ne luăm nume de mecanici, îi meşterim dedesubtele, îi îmbunătăţim motorul. Gata cu referinţele valabile doar pentru scriitor, gata cu nume de străzi altora necunoscute! Literatura noastră se vrea accesibilă, oricine îşi poate asuma trăirile noastre: trăirile noastre sunt, în fond, ale oricui. Vrem asumarea realului din partea celui care scrie, nu din partea unui personaj creat anume pentru percepţie/ preluare – adaptare. Pentru noi nu există o artă majoră şi una minoră, ci o realitate care trebuie explorată până în mădulare. Vrem credibilitate! Vrem frustrări autentice, vrem, în calitate de receptori, să primim informare şi informaţii, nu fragmentări sau ruperi de ritm. Noi nu ne grăbim, nu facem razii, nu suntem în agonie şi nu ne credem boieri. Spunem NU poeţilor damnaţi, speriaţi de lumea care-i înconjoară.
Colaborăm cu diversitatea, unitatea, calitatea, permitem autoeducări şi educări. Tolerăm orice intenţie de a se lucra împotriva noastră, dar putem arunca oricând în cap cu literatură. Suntem dintr-acei care nu risipesc, cu noi literatura va curge. Nu fragmentăm, ci decantăm ceea ce e „potabil”.
Turnăm mesaje multimedia şi le agăţăm la uscat pe sfoară. Noi spunem NU privindu-vă în ochi. Suntem turnători! Turnăm literatură.
p.s. (pe scurt) :
spunem NU:
turmei
kitschului
limbajului de mahala
ignoranţilor
damnaţilor
frustrărilor exacerbate şi exagerate
antiprovincialilor.
