1.la inceput ne umezim palmele
din mijlocul strazii coboram intr-un lac imens
ne ascundem de toate cele rele
si ne ustura pielea dar
numai la-nceput
foiala lor de aici
se vede nediferentiat
dulceag imi pare corpul lor /spinarea lor
putin incovoiata
mana mea le atinge talpa
mana mea se tulbura de extaz
ne umplem de liniste si vibratii
ne umplem corpul cu apa
___________________________________
2.in dimineata asta solzoasa
membrelele se intaresc
ma lipesc de asfalt.
in lumina amara
orasul se scurge
se irita
se-ascunde-n
spatiile zbarcite dintre noi
in bolta corpului
initiez
spalaturi de purificare
ma desprind
de-un organism adormitor
in carnea mea cresc staniol
si alge
ma incalzesc/ uneori ma trezesc de el
separata
_______________________________________
3.ii privesc de dincolo de piele
vorbeau despre manipulare
aştept
dezlipirea de-o tapiţerie curată
de un covor proaspăt şi rece
peste firele lipsite de viaţă – aştept
reproducerea în spirală
a sticlei ce alteori mă învelea
şi-au dezghetat pofta de peşte
şi de metale, sclipiri ale umanităţii.
m-am abţinut. mi-am înfipt pumnul în masă
o amorţire seacă şi dulce
s-a întins pe sub craniu
până aproape de plămâni
îngropată în apă cu pumnul înfipt
într-o masă de alge –cablul meu de alimentare
şi energii se pliaza pe mine
ma îngrop mai adânc în lava albicioasă
a spaimei post-
a lipsei de reacţie în faţa
stricăciunii
___________________________________
4. ca sapunul mi-e limba
ce se poate atinge
prin epuizare ating
si frica pe cerul gurii
se comprima sau explodeaza
ma exploatez
ca toate
din nou sa curga toate
sa creasca din nou
ma infasor intr-un creier smead si inert
iar ei
in frica mea se ingroapa
a caldura si rasfat in frica mea
se ingroapa
cu violenta isi freaca fierul de carnea mea
le contorizez miscarile
cu grija cea mare ii contorizez
ma intind
pe obiectele din jur
pe oamenii obiecte
si-imi scancesc adormirea
si
sare lichida se intinde
pe spate in jos si-n haine mi se imbiba
greu mirosul de caine
_______________________________________
5. pe umeri le cresc iepuri
urechile lipite de torace
să audă tot
tot vor ei să ştie
dar în cutia asta plutitoare nimic nu se propagă
mâinile se aglutinează într-una
se lipesc de stomac
nu respirăm
nu
nici măcar atât
înghesuiţi în cutia asta plutitoare
aşteptăm sfârşitul
cu ochii liniştiţi
cu feţele deschise
Lasă un Răspuns